Înapoi la resurse

Despre psihoterapie · aproximativ 5 min de citit

Cum influențează experiențele trecute felul în care ne vedem pe noi înșine?

Despre autocritică, sensul greșelilor și felul în care relațiile pot influența imaginea de sine. Cum privim aceste experiențe în terapie.

Silvia Radu ·

În acest articol

Poate ai încheiat un proiect și, dintre toate lucrurile care ți-au reușit, o singură observație critică rămâne cu tine. O întorci pe toate părțile și ajungi să te întrebi dacă ești suficient de capabil. Sau primești un compliment și îți vine să îl explici prin noroc, politețe ori faptul că ceilalți nu te cunosc destul de bine.

Mă interesează cum ajunge o greșeală să capete o asemenea greutate și ce ai învățat, în timp, despre ceea ce spune ea despre tine. Felul în care ne privim se formează și în relațiile noastre: prin răspunsurile primite, prin așteptările de care ne-am lovit și prin explicațiile pe care le-am găsit pentru ceea ce am trăit.

Uneori, o convingere despre tine este atât de familiară, încât pare un fapt. În terapie, îi putem explora istoria și locul pe care îl are în prezent.

Cum învățăm să ne privim pe noi înșine

În relațiile importante începem să aflăm ce pare să conteze la noi. Un copil căruia îi este observat efortul poate avea alte experiențe ale greșelii decât unul care este comparat frecvent sau apreciat mai ales pentru rezultate.

Poate ai învățat că trebuie să fii foarte atent pentru a evita critica. Sau că o reușită este ceva firesc, în timp ce orice greșeală cere o explicație. Poate exprimarea bucuriei pentru ceea ce ai făcut era privită ca laudă, iar modestia însemna să îți micșorezi meritele.

În asemenea împrejurări, poți ajunge să urmărești mai ales ce ai omis și ce ai fi putut face mai bine. Acest fel de a te evalua poate continua și când cerințele, oamenii sau posibilitățile tale s-au schimbat.

Contează și experiențele de mai târziu: relațiile de cuplu, prieteniile, școala sau munca. Felul în care te privești poate fi întărit, pus la îndoială sau schimbat prin ceea ce trăiești în aceste contexte.

Când o observație despre ce ai făcut devine o judecată despre tine

O corectură poate fi primită ca o informație despre un lucru de îmbunătățit. În alte momente, aceeași corectură poate trezi rușine, teamă sau convingerea că i-ai dezamăgit pe ceilalți. Ca să înțeleg intensitatea reacției, mă interesează ce înseamnă pentru tine acea observație.

De exemplu, după o observație la serviciu, poate începi să verifici excesiv tot ce faci. Te poți retrage sau poți evita să mai ceri o părere. Aceste răspunsuri pot îngreuna tocmai ocaziile în care ai primi o explicație, ajutor sau o apreciere.

În întâlniri, mă interesează cum se leagă aceste momente: ce ai auzit, ce ai înțeles despre tine, ce ai simțit și cum ai răspuns. Întreb și când o observație este mai ușor de primit, cu cine poți vorbi despre o greșeală și ce este diferit în acea relație.

Sensul pe care îl dăm experiențelor dureroase

Când suntem respinși sau tratați cu duritate, putem încerca să înțelegem experiența prin ceva ce credem despre noi: că am cerut prea mult, că nu suntem suficient de buni sau că ar fi trebuit să putem preveni ceea ce s-a întâmplat.

Pentru un copil, aceste explicații pot apărea într-o relație de care depinde. Dacă se repetă, ele pot deveni o parte familiară a felului în care se vede, inclusiv mai târziu, în alte relații.

În cazul abuzului, responsabilitatea pentru faptele respective îi aparține persoanei care le-a comis. Convingerile pe care cel care a suferit abuzul le poate avea despre propria vină merită înțelese și discutate cu grijă.

În terapie, acord loc atât experienței dureroase, cât și sensului pe care a ajuns să îl aibă pentru tine. Putem explora cum ai încercat să faci față, de ce aveai nevoie atunci și ce posibilități ai în prezent.

Cum lucrăm cu aceste convingeri în terapie

Pornim de la o situație pe care o aduci. Dacă o greșeală te face să te consideri incapabil, încerc să înțeleg ce înseamnă pentru tine să fii capabil, de unde vin aceste așteptări și ce se petrece când nu le poți îndeplini.

Mă interesează și experiențele care au mai puțin loc în povestea pe care ți-o spui despre tine: un efort susținut, o relație în care ești apreciat, o situație în care ai cerut ajutor sau ai reușit să reîncepi. Le privim cu atenție, împreună cu ceea ce încă te doare.

Îți spun ce observ și verific dacă acea înțelegere se potrivește experienței tale. Dacă o explicație te lasă cu sentimentul că durerea ta a fost micșorată sau că trebuie să te simți altfel, îmi doresc să putem vorbi despre asta.

Uneori, poți înțelege o idee și totuși să simți în continuare rușine sau vinovăție. Revenim la aceste experiențe și la felul în care ele apar în prezent. Mă interesează cum îți este să primești apreciere, să greșești în relația cu cineva sau să vorbești despre o teamă și ce înveți din răspunsurile primite.

Cum recunoști că începi să răspunzi altfel

Schimbarea poate fi vizibilă în felul în care revii după o greșeală. Poate ceri o explicație înainte să tragi o concluzie despre tine. Poate îți recunoști contribuția la un lucru reușit sau îi spui cuiva că o observație te-a durut.

Mă interesează cum trăiești aceste momente și ce le face posibile. O dificultate poate rămâne prezentă în timp ce apar mai multe feluri de a-i răspunde. Putem observa ce te ajută să continui, să ceri sprijin sau să îți păstrezi locul într-o relație.

Felul în care ai fost tratat, concluziile pe care le-ai tras și ceea ce alegi acum merită privite fiecare în contextul lor. Această explorare poate face mai mult loc în povestea ta pentru ceea ce ai reușit, pentru oamenii pe care te poți sprijini și pentru ceea ce îți dorești să construiești mai departe.